Eternul călător al Romei antice – lucrări grafice de Giovanni Battista Piranesi, din colecția Universității de Arte Frumoase din Budapesta
Proiect al ▸ Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
în colaborare cu ▸ Asociația Graphic Front
Locul expunerii ▸ Institutul Liszt – București – Str. Gina Patrichi (fosta Orlando), nr. 8, București, Romania
Orele de vizitare ▸ 10.00 – 17.00
Giovanni Battista Piranesi (1720–1778) este unul dintre cei mai fascinanți și versatili artiști ai secolului al XVIII-lea, posteritatea însă îl păstrează în memorie în special pentru performanța sa în domeniul artei grafice.
Pasiunea lui Piranesi pentru Roma s-a arătat încă din perioada studiilor din Veneția, însă de-abia la vârsta de 27 de ani, în 1747 s-a stabilit definitiv în Orașul Etern. Din acest moment a documentat aproape obsesiv monumentele baroce și antice ale Romei, atrăgând atenția și asupra performanțelor inginerești și tehnice ale romanilor prin lucrări temeinice de arheologie. A documentat, printre altele, specificitățile tehnicii construcțiilor, a zidirii, a canalizării, a fundației și a sistemelor de ornament, cărora specialiștii de odinioară nu le acordau nicio atenție. În același timp, Piranesi s-a opus – prin scrieri de polemică care denotă o pregătire extrem de temeinică și un umor rafinat – cercetătorilor francezi care promovau superioritatea culturii antice grecești față de cea romană. Totodată a proiectat și a realizat obiecte de mobilier, șemineuri, ornamente pentru spații interioare și reconstrucții de obiecte pline de fantezie, pe care le comercializa cu succes și pe care le reproducea și în lucrări grafice. Și-a fructificat fantezia nu doar în cadrul reconstrucțiile arheologice și a sarcinilor de proiectare, ci și pe vestitele pagini care ilustrează închisori imaginare, și care reprezintă – pentru prima dată în arta europeană – compoziții spațiale deschise în toate direcțiile, pierdute în infinit.
Opera sa grafică remarcabilă atât prin complexitatea tehnică, cât și prin cantitate, definește viziunea europeană asupra Romei antice și, în același timp, promovează libertatea imaginației și dezvoltarea creativă a modelelor. Probabil că tocmai de aceea a considerat Stróbl Alajos, marele maestru al sculpturii historiste a secolului al XIX-lea, c-ar fi important să solicite achiziționarea integrală a operei lui Piranesi, cuprinsă în 27 de volume, pentru Școala Magistrală de Sculptură condusă de el. Printurile au fost executate după plăcile originale între anul 1871 și anii 1890, la Roma, de editura papală. În prezent, cele 1160 de foi constituie valori de excepție ale colecției Universității de Arte Frumoase din Budapesta și, în același timp, cea mai importantă colecție Piranesi din Ungaria și una din puținele care s-au păstrat. Institutul Liszt din București prezintă, sub formă de copii, o selecție din aceste lucrări.
Bojtos Anikó
Vernisaj ▸ 20 octombrie, ora 18:00, Institutul Liszt – București