Informația este putere, aceasta este una dintre axiomele jurnalismului din toate timpurile. Lucrurile par relativ simple într-o lume cu câteva medii de comunicare, bazată inițial pe presă scrisă, apoi pe radio și televiziune. Odată cu apariția internetului însă, ceea ce părea altădată lesne de înțeles devine tot mai greu de decriptat. Și asta nu doar pentru că informația argumentată și documentată este tot mai adesea înlocuită de content creat în viteză, cu surse neclare și 0 muncă de documentare, ci mai ales pentru că orice consumator de informație devine el însuși un potențial creator de conținut odată ce are în mână un smartphone conectat la internet și rețele de socializare.
Sigur că nevoia de exprimare este una fundamental umană, doar că acest tip de exprimare generează o cantitate uriașă de conținut irelevant. Geometria euclidiană a comunicării, cu simplitatea ei bazală, este înlocuită de una neeuclidiană, în care matricea de bază emițător-receptor este multiplicată și răsfrântă la plus infinit în oglinzile virtualului. Trăim în aceste zile într-un adevărat Turn Babel al comunicării non-comunicative, în care vrem să ajungem mereu mai sus pe scara tot mai fragilă a libertății de exprimare și ne ușurăm această ascensiune virtuală cu instrumente pe măsură.
Am tot citit în ultima vreme postări ale unor amici scriitori, despre încercări hilare de a genera cu ajutorul AI prezentări simple ale biografiilor personale. Iar ceea ce li s-a livrat, cu repeziciune megabitică, au fost texte de o aparentă coerență, în care operele menționate aparțineau de-a valma unor autori în viață sau decedați, străini sau români. Pe site-ul Reverso, care se autointitulează cel mai avansat traducător AI din lume, am găsit propoziția „each plate is dishwasher and microwave safe” tradusă prin „fiecare placă este dotată cu mașină de spălat vase și cu microunde”. Cât despre performanțele AI în sectorul servicii clienți, a făcut senzație pe net un catren furnizat de robot unui client supărat că nu reușea să ajungă la un angajat uman care să-l ajute să-și rezolve problema. Simpaticul catren făcea de cacao serviciile companiei pe care o reprezenta și la propriu, și la figurat.
AI-ul ne va înlocui pe noi, autorii în carne și oase? – este una dintre întrebările care provoacă anxietăți celor care își desfășoară viața profesională în tagma comunicatorilor, fie ei jurnaliști, publicitari, autori de texte de specialitate sau scriitori de ficțiune.
Nu am un răspuns la această întrebare. Și chiar dacă am o opinie, mă voi abține să o formulez aici dintr-o rațiune de bun simț: sunt deja prea mulți cei care-și dau cu părerea fără să aibă nicio pregătire în domeniile despre care vorbesc. Sunt deja prea mulți cei care, la fel ca și AI-ul, lasă impresia că știu și pot formula enunțuri coerente. Sunt deja prea mulți cei care își structurează discursurile pentru a satisface capriciile unui algoritm de comunicare la fel de arbitrar ca și conținutul pe care îl generează. E prea multă gălăgie inutilă în comunicarea de azi.
Ce ne rămâne de făcut atunci? Să renunțăm complet la sursele de informare și să ne retragem într-un pășunism pseudo-ecologic ar însemna doar să înlocuim o bulă cu alta, la fel de limitativ iluzorie. Sau și mai limitativ iluzorie. Să ne adaptăm noilor algoritmi existențiali, a căror dinamică de schimbare generează și confuzie, și disconfort, înlocuind propriile criterii de judecată cu unele livrate de motoare de căutare și corectitudine lingvistică socio-politică? Sună la fel de absurd ca un scenariu SF în care zeul creator ia forma unui imens computer, uitându-se complet că orice computer este până la urmă o invenție a unei minți omenești. Sau să ne antrenăm o altă putere, despre care se vorbește tot mai puțin și care este probabil una dintre cele mai importante, nu doar în termenii maturității de gândire, ci și în cei ai (supra)viețuirii de zi cu zi: puterea discernământului. Este exact acea putere care te ajută să identifici ipocrizia în discursul unui politician sau al unui coleg de muncă. Cea care te ajută să discerni între buna intenție și interesul imediat al unui content – întrebarea „ce vrea să spună autorul?” este înlocuită mult prea des de „ce vrea să vândă autorul?”
Cum nu vreau să vând nimic cu acest articol, mă voi opri aici cu lista întrebărilor. Nu sunt nici măcar specialistă în antrenarea puterii discernământului, deci nu mă voi autoproclama coach și n-o să vă invit pe pagina mea de Facebook sau Insta. Sunt, la fel ca voi probabil, un cititor care încearcă zilnic să găsească informație relevantă în infinitatea de gunoi cu etichetă de content.
Nu știu alții cum sunt și ce fac, dar eu, de fiecare dată când am dileme și dubii, mă întorc la socraticul „știu că nu știu nimic” și încerc să construiesc plecând de acolo un sistem personal de referință. Nimic nu e a priori adevărat sau fals, corect sau incorect, eligibil sau neeligibil. Nici un produs de pe raft, nici un politician de pe buletinul de vot. Și dacă în privința bunurilor de larg consum avem atotcuprinzătoarea etichetă cu ingrediente, atunci când vorbim de lideri (fie ei politici sau nu), fișa descriptivă e ceva mai complexă. Și, pentru a distinge nuanțele oferite de tabelul cotidian al ofertei publice de orice natură, e nevoie să fii ceva mai mult decât un analfabet funcțional. Ceea ce ne dorim cu toții să nu devenim. Cel puțin așa sper.
Informația este putere, aceasta este una dintre axiomele jurnalismului din toate timpurile. Lucrurile par relativ simple într-o lume cu câteva medii de comunicare, bazată inițial pe presă scrisă, apoi pe radio și televiziune. Odată cu apariția internetului însă, ceea ce părea altădată lesne de înțeles devine tot mai greu de decriptat. Și asta nu doar pentru că informația argumentată și documentată este tot mai adesea înlocuită de content creat în viteză, cu surse neclare și 0 muncă de documentare, ci mai ales pentru că orice consumator de informație devine el însuși un potențial creator de conținut odată ce are în mână un smartphone conectat la internet și rețele de socializare.
Sigur că nevoia de exprimare este una fundamental umană, doar că acest tip de exprimare generează o cantitate uriașă de conținut irelevant. Geometria euclidiană a comunicării, cu simplitatea ei bazală, este înlocuită de una neeuclidiană, în care matricea de bază emițător-receptor este multiplicată și răsfrântă la plus infinit în oglinzile virtualului. Trăim în aceste zile într-un adevărat Turn Babel al comunicării non-comunicative, în care vrem să ajungem mereu mai sus pe scara tot mai fragilă a libertății de exprimare și ne ușurăm această ascensiune virtuală cu instrumente pe măsură.
Am tot citit în ultima vreme postări ale unor amici scriitori, despre încercări hilare de a genera cu ajutorul AI prezentări simple ale biografiilor personale. Iar ceea ce li s-a livrat, cu repeziciune megabitică, au fost texte de o aparentă coerență, în care operele menționate aparțineau de-a valma unor autori în viață sau decedați, străini sau români. Pe site-ul Reverso, care se autointitulează cel mai avansat traducător AI din lume, am găsit propoziția „each plate is dishwasher and microwave safe” tradusă prin „fiecare placă este dotată cu mașină de spălat vase și cu microunde”. Cât despre performanțele AI în sectorul servicii clienți, a făcut senzație pe net un catren furnizat de robot unui client supărat că nu reușea să ajungă la un angajat uman care să-l ajute să-și rezolve problema. Simpaticul catren făcea de cacao serviciile companiei pe care o reprezenta și la propriu, și la figurat.
AI-ul ne va înlocui pe noi, autorii în carne și oase? – este una dintre întrebările care provoacă anxietăți celor care își desfășoară viața profesională în tagma comunicatorilor, fie ei jurnaliști, publicitari, autori de texte de specialitate sau scriitori de ficțiune.
Nu am un răspuns la această întrebare. Și chiar dacă am o opinie, mă voi abține să o formulez aici dintr-o rațiune de bun simț: sunt deja prea mulți cei care-și dau cu părerea fără să aibă nicio pregătire în domeniile despre care vorbesc. Sunt deja prea mulți cei care, la fel ca și AI-ul, lasă impresia că știu și pot formula enunțuri coerente. Sunt deja prea mulți cei care își structurează discursurile pentru a satisface capriciile unui algoritm de comunicare la fel de arbitrar ca și conținutul pe care îl generează. E prea multă gălăgie inutilă în comunicarea de azi.
Ce ne rămâne de făcut atunci? Să renunțăm complet la sursele de informare și să ne retragem într-un pășunism pseudo-ecologic ar însemna doar să înlocuim o bulă cu alta, la fel de limitativ iluzorie. Sau și mai limitativ iluzorie. Să ne adaptăm noilor algoritmi existențiali, a căror dinamică de schimbare generează și confuzie, și disconfort, înlocuind propriile criterii de judecată cu unele livrate de motoare de căutare și corectitudine lingvistică socio-politică? Sună la fel de absurd ca un scenariu SF în care zeul creator ia forma unui imens computer, uitându-se complet că orice computer este până la urmă o invenție a unei minți omenești. Sau să ne antrenăm o altă putere, despre care se vorbește tot mai puțin și care este probabil una dintre cele mai importante, nu doar în termenii maturității de gândire, ci și în cei ai (supra)viețuirii de zi cu zi: puterea discernământului. Este exact acea putere care te ajută să identifici ipocrizia în discursul unui politician sau al unui coleg de muncă. Cea care te ajută să discerni între buna intenție și interesul imediat al unui content – întrebarea „ce vrea să spună autorul?” este înlocuită mult prea des de „ce vrea să vândă autorul?”
Cum nu vreau să vând nimic cu acest articol, mă voi opri aici cu lista întrebărilor. Nu sunt nici măcar specialistă în antrenarea puterii discernământului, deci nu mă voi autoproclama coach și n-o să vă invit pe pagina mea de Facebook sau Insta. Sunt, la fel ca voi probabil, un cititor care încearcă zilnic să găsească informație relevantă în infinitatea de gunoi cu etichetă de content.
Nu știu alții cum sunt și ce fac, dar eu, de fiecare dată când am dileme și dubii, mă întorc la socraticul „știu că nu știu nimic” și încerc să construiesc plecând de acolo un sistem personal de referință. Nimic nu e a priori adevărat sau fals, corect sau incorect, eligibil sau neeligibil. Nici un produs de pe raft, nici un politician de pe buletinul de vot. Și dacă în privința bunurilor de larg consum avem atotcuprinzătoarea etichetă cu ingrediente, atunci când vorbim de lideri (fie ei politici sau nu), fișa descriptivă e ceva mai complexă. Și, pentru a distinge nuanțele oferite de tabelul cotidian al ofertei publice de orice natură, e nevoie să fii ceva mai mult decât un analfabet funcțional. Ceea ce ne dorim cu toții să nu devenim. Cel puțin așa sper.
Bucharest
19 October —
10 November
Bucharest
20 October —
10 November