Puterea (wați) se măsoară prin tensiune (volți) x curent (amperi). Puterea oamenilor se măsoară tot prin tensiune, cu milimetri de mercur (mmHg), și cât de mult au stat în curent. Se mai măsoară în bătăi ale inimii/minut, în număr de urmăritori, rang social, sold curent, sau mai simplu prin zâmbete/zi și oameni dragi/km^2.
Ca arhitect, aș spune că puterea stă în arhitectonică. Asociez puterea cu: masivitate, beton armat, colosal, abuz, anti-arhitectură, anti-context. Deconstructivismul face exact asta: de-construiește, disecă toate straturile de istorie sedimentata într-un sit dat, pentru a scoate părți din ele la lumină, sau pentru a le condamna în damnatio memoriae. Volumele sunt înghețate într-o tensiune activă ce pare să sfideze gravitația, explodate pentru a expune logica anatomică a structurii.
Brutalism: nu voi uita vreodată prima impresie a Monumetului Prieteniei Bulgaro-Sovietice de la Varna. Muchii tăioase străbat amenințător albastrul cerului, două piramide în liberă cădere par să se răstoarne chiar deasupra ta. Gri rece, închis, blochează soarele, aruncă umbre negre și groase. Aproape că poți auzi un murmur de cea mai joasă vibrație oricând surprinzi monumentul din cele mai neașteptate puncte din cadrul orașului. Niciunul dintre unghiurile în care îl surprinzi nu este iertător, nu dă vreun indiciu de slăbiciune, de ‘dos’, el te țintește cu privirea, e omniprezent… asemenea politicii depășite pe care o reprezintă. E urechea din pereți, ochiul din cer... în cel mai înalt punct al orașului. Este o reflecție fidelă a politicii pe care o reprezintă. Puterea politică din spate era una impunătoare, sufocantă, copleșitoare. Acesta e un abuz de putere.
Ca scriitoare de ficțiune, prin putere înțeleg un personaj principal care crește de la un capitol la altul. Un personaj cu atât de multă personalitate încât începe să ia decizii pe cont propriu, indiferent de părerile mele, ale scriitorului. Este la fel în realitate. Mulți cred că firul narativ al vieții lor este deja scris. Sunt puțini cei care ies din iluzia asta, puțini cei care depun efort să se întoarcă spre interior și să își asume decizii bazate pe ceea ce descoperă acolo.
Ca ilustrator, prin putere înțeleg ingeniozitatea de a transmite mesaje fără nevoia de a folosi text.
Call-ul pentru propuneri de afiș Roar Power Poster va explora întreg spectrul de idei și concepte legate de putere în acest an intens electoral, marcat de multiple campanii în toată lumea ce așteaptă peste 2 miliarde de alegători. Deși inspirat din suprapunerea fără precedent a atâtor campanii electorale, participanții la concursul de postere nu vor fi limitați la eventuala conotație politică a temei. Fiecare dintre noi are o înțelegere profund intimă a conceptului de putere pe care avem ocazia să o traducem vizual alături de artiști graficieni din toată lumea în concursul de postere de anul acesta.
Ce culoare are puterea? Graficianul Mirko Ilic a decis că puterea e roșie în colecția sa de postere activiste și a convocat-o în pumni strânși, portrete de dictatori, violență fizică și arme. Woody Pirtle/ Pentagram în seria de postere “Universal Declaration of Rights” susține că puterea stă în libertate: libertatea de a-ți alege religia, de a nu fi discriminat, de a munci, de a te educa, de a nu fi deținut de cineva.
Erika Rothenberg în ilustrația ‘Pushing’ a decis că puterea e concisă în două butoane: “Launch” vs “Lunch” și se rezumă la decizia arbitrară dintre cele două.
Garth Walker în posterul ‘Shit Piece’ demontează conceptul de putere per total, cu toate nuanțele și complexitățile mai sus menționate, demonstrând printr-o grafică prea puțin cenzurată cum (în ciuda educației, rangului social, vârstei, sănătății) toți oamenii au în comun același sistem de organe supuse unor aceleași nevoi de bază ce excretă produse finite prea similare să se poată vorbi de o ierarhie legitimă între ei. Prin participarea la concursul de postere, puterea e în mâinile tale.
Foto © thirdrailquarterly.org
Foto © nonuments.org
Aplică cu posterul tău la Roar Power Poster.
Puterea (wați) se măsoară prin tensiune (volți) x curent (amperi). Puterea oamenilor se măsoară tot prin tensiune, cu milimetri de mercur (mmHg), și cât de mult au stat în curent. Se mai măsoară în bătăi ale inimii/minut, în număr de urmăritori, rang social, sold curent, sau mai simplu prin zâmbete/zi și oameni dragi/km^2.
Ca arhitect, aș spune că puterea stă în arhitectonică. Asociez puterea cu: masivitate, beton armat, colosal, abuz, anti-arhitectură, anti-context. Deconstructivismul face exact asta: de-construiește, disecă toate straturile de istorie sedimentata într-un sit dat, pentru a scoate părți din ele la lumină, sau pentru a le condamna în damnatio memoriae. Volumele sunt înghețate într-o tensiune activă ce pare să sfideze gravitația, explodate pentru a expune logica anatomică a structurii.
Brutalism: nu voi uita vreodată prima impresie a Monumetului Prieteniei Bulgaro-Sovietice de la Varna. Muchii tăioase străbat amenințător albastrul cerului, două piramide în liberă cădere par să se răstoarne chiar deasupra ta. Gri rece, închis, blochează soarele, aruncă umbre negre și groase. Aproape că poți auzi un murmur de cea mai joasă vibrație oricând surprinzi monumentul din cele mai neașteptate puncte din cadrul orașului. Niciunul dintre unghiurile în care îl surprinzi nu este iertător, nu dă vreun indiciu de slăbiciune, de ‘dos’, el te țintește cu privirea, e omniprezent… asemenea politicii depășite pe care o reprezintă. E urechea din pereți, ochiul din cer... în cel mai înalt punct al orașului. Este o reflecție fidelă a politicii pe care o reprezintă. Puterea politică din spate era una impunătoare, sufocantă, copleșitoare. Acesta e un abuz de putere.
Ca scriitoare de ficțiune, prin putere înțeleg un personaj principal care crește de la un capitol la altul. Un personaj cu atât de multă personalitate încât începe să ia decizii pe cont propriu, indiferent de părerile mele, ale scriitorului. Este la fel în realitate. Mulți cred că firul narativ al vieții lor este deja scris. Sunt puțini cei care ies din iluzia asta, puțini cei care depun efort să se întoarcă spre interior și să își asume decizii bazate pe ceea ce descoperă acolo.
Ca ilustrator, prin putere înțeleg ingeniozitatea de a transmite mesaje fără nevoia de a folosi text.
Call-ul pentru propuneri de afiș Roar Power Poster va explora întreg spectrul de idei și concepte legate de putere în acest an intens electoral, marcat de multiple campanii în toată lumea ce așteaptă peste 2 miliarde de alegători. Deși inspirat din suprapunerea fără precedent a atâtor campanii electorale, participanții la concursul de postere nu vor fi limitați la eventuala conotație politică a temei. Fiecare dintre noi are o înțelegere profund intimă a conceptului de putere pe care avem ocazia să o traducem vizual alături de artiști graficieni din toată lumea în concursul de postere de anul acesta.
Ce culoare are puterea? Graficianul Mirko Ilic a decis că puterea e roșie în colecția sa de postere activiste și a convocat-o în pumni strânși, portrete de dictatori, violență fizică și arme. Woody Pirtle/ Pentagram în seria de postere “Universal Declaration of Rights” susține că puterea stă în libertate: libertatea de a-ți alege religia, de a nu fi discriminat, de a munci, de a te educa, de a nu fi deținut de cineva.
Erika Rothenberg în ilustrația ‘Pushing’ a decis că puterea e concisă în două butoane: “Launch” vs “Lunch” și se rezumă la decizia arbitrară dintre cele două.
Garth Walker în posterul ‘Shit Piece’ demontează conceptul de putere per total, cu toate nuanțele și complexitățile mai sus menționate, demonstrând printr-o grafică prea puțin cenzurată cum (în ciuda educației, rangului social, vârstei, sănătății) toți oamenii au în comun același sistem de organe supuse unor aceleași nevoi de bază ce excretă produse finite prea similare să se poată vorbi de o ierarhie legitimă între ei. Prin participarea la concursul de postere, puterea e în mâinile tale.
Foto © thirdrailquarterly.org
Foto © nonuments.org
Aplică cu posterul tău la Roar Power Poster.
Bucharest
20 October —
10 November
Bucharest
20 October —
10 November