05.10.2023
„Nu cred că m-am identificat vreodată cu imaginea romantică a artistului izolat în atelier“. Interviu cu Maria Surducan, ilustratoare și autoare de bandă desenată
Ne bucurăm foarte mult s-o avem la București pe Maria Surducan, la început de noiembrie. Ea va fi prezentă la Bucharest Graphic Days cu o expoziție de ilustrație, un workshop și o conferință. Am povestit mai jos ce înseamnă viață profesională, identitate artistică și cum se raportează la munca pe care o face.

Procesul creativ este deseori asociat cu imaginea artistului izolat în atelierul său, desprins de lume și pierdut în ideile sale. Concertul de ilustrație live de la Comic Art Europe te-a scos din acel colț metaforic și te-a determinat să transformi acest proces într-unul interactiv cu publicul larg. Vei repeta această deschidere față de public în cardul workshop-ului Graphic Days în care ne vei învăța cum se face o bandă desenată. Cum s-a schimbat modul în care abordezi proiectele tale de când ai căpătat aceste oportunități? Mai este o experiență de întoarcere către interior, a fost vreodată? Sau este, pentru tine, o deschidere vulnerabilă față de lume?
Eu sunt, de meserie, ilustratoare și autoare de bandă desenată – întâlnirea cu publicul e „a feature, not a bug“. Din perspectiva aceasta, nu cred că m-am identificat vreodată cu imaginea romantică a artistului izolat în atelier și desprins de lume, pentru că domeniul meu de activitate e arta aplicată, concepută cu un public țintă în minte. Proiectul Timemongers pentru Comic Art Europe a fost mai degrabă… excepția, după mult timp aveam ocazia să explorez un subiect care mă interesa într-un context lipsit de constrângeri comerciale, dar totuși cu o finalitate clară – cred că dintre toate proiectele mele din ultimii ani, Timemongers se apropie cel mai mult de „fine art”.

(Nu e întoarcerea spre interior inevitabilă, indiferent de proiect? You bring to the table what you are, vrând nevrând, chiar și în proiectele de ilustrație publicitară. Și, în timp, proiectele pe care le postezi în portofoliul online funcționează ca un mecanism de selecție a clienților, și identitatea ta artistică se construiește din suma lucrurilor pe care le-ai făcut.)

Dar diferența dintre un concert desenat și un proiect de ilustrație este de… hm… hai să spunem selecție al momentului pe care-l arăți publicului. Gestul desenat în concert e foarte diferit de gestul desenat din atelier – pentru că, în fața publicului, actul de a desenat trebuie să fie interesant, trebuie să facă parte din spectacol – și prin urmare, e regizat, plănuit, testat, ordinea liniilor e prestabilită și scopul final e dezvăluirea dramatică. 

Cât despre ateliere și workshopuri – au fost totdeauna parte din viața mea profesională, din 2008 încoace. Am ținut workshop-uri pentru toate grupele de vârstă, de la grădiniță la mediul corporate – și nu sunt sigură că aș putea vorbi de… vulnerabilitate. Nu e vorba de un context al cărui subiect principal sunt eu și trăirile mele, ci mai degrabă cursanții și nevoile lor. Scopul meu e unul didactic, împărtășesc o metodă testată, funcțională, rafinată ca să fie cât de cât universal valabilă, de a face ceva (o bandă desenată, de exemplu). E foarte diferit de un concert de live drawing, care se desfășoară după alte reguli și presupune un alt tip de interacțiune cu publicul.

Comic Art Europe a avut ca și temă „Visions of Tomorrow’, ceea ce te-a inspirat să interpretezi laitmotivul timpului așa cum apare în mai multe basme românești. Astfel, dezvoltând ideea împreună cu publicul de la eveniment, ai ajuns la firul narativ al produsului final: pachetul de tarot. În contextul festivalului Graphic Days care abordează în această ediție conceptul de Noise, către ce basme te-ai întoarce pentru a prelua referințe într-un eventual proiect?
Ah – sunt necesare  câteva lămuriri înainte să răspund. Ideea de la Timemongers nu a fost dezvoltată împreună cu publicul – era gata formată în momentul concertului de la Lyon. Conceptul a evoluat natural din încercarea mea de a prezenta o structură narativă coerentă printr-un eveniment de live-drawing (desenul nu e, prin natura lui, o artă performativă). Dacă e să vorbim de colaborări valoroase, trebuie să vorbim de Julien Limone, cel care a compus și interpretat muzica de la concert. N-aș descrie pachetul de tarot ca fiind „produsul final”, ci mai degrabă ca fiind un mediu alternativ prin care povestea poate fi spusă, în paralel cu concertul, cărțile de bandă desenată, cartea obiect și ce va mai fi să fie. 

Bun, și acum să revenim la întrebare. Din experiență, mi-ar trebui cam… o lună de zile să decid ce ar înseamna pentru mine „noise“ (zgomot de fundal? bruiaj? coloană sonoră? stable diffusion? deteriorare prin reproduceri succesive?), apoi ar trebui să văd, fie și foarte vag, ce am de spus pe subiect și ce motiv din basme reflectă preocuparea mea. La Timemongers am pornit de la ideea de „viziuni ale viitorului”, m-am plimbat prin idealism și speranță în contextul unui șir inconturnabil dezastre contemporane, de la pandemie la război, și am ajuns la basme și manipularea temporală ca soluție terapeutică, escapistă dar de asemenea menită să împace ascultătorul cu realitatea (în „Tinerețe fără bătrânețe“, orice-ar face eroul, tot moare la final) – dar pentru Timemongers am avut la dispoziție un an și jumătate. (îmi dau seama că ăsta e un mod foarte complicat de a zice „nu știu“) :D. 

Ai spus în trecut că imaginile sunt o formă imprecisă, deci inevitabil autentică, de traducere a realității. Consideri că și ‘noise’-ul are această îndemânare? Cum sună imaginile tale, inspirate din basmele trecutului și menite să proceseze prezentul? Cum sună pentru tine contextul socio-cultural de astăzi?
Dacă nu mă păcălește engleza mea, „noise” e „zgomot“. Imaginile sunt o traducere imprecisă, dar intenționată, a realității. „Noise“ presupune, cred, o lipsă de intenție, este un produs secundar al unui proces, aș zice că „dezvăluie involuntar” mai degrabă decât „traduce” realitatea. „Cum sună imaginile mele” nu așadar, întrebarea corectă, mai degrabă ar fi „ce zgomot fac“, care e rezultatul ne-intenționat al traducerii prin imagini, al folosirii basmelor ca instrument narativ de procesare al prezentului. Și nu cred că eu sunt în măsură să răspund – sunt prea în interiorul procesului, prea atașată de semnificația/intenția originală. Cu toate astea, nu pot să nu-mi pun întrebări – cum funcționează basmul în contextul curentului naționalist, în ce măsură folosirea unor imagini inspirate (ok, via Val Munteanu și Done Stan, dar totuși) de iconografia ortodoxă e o critică, o apologie, o apropriere sau doar un alfabet vizual, deconectat de semnificația inițială, cum se reflectă feminitatea și feminismul în basme și tot așa. O fi zgomotul neintenționat, dar asta nu exclude autenticitatea. 

Mulțumim
Te așteptăm la București.