Trebuia să iau decizia prin mai - iunie, când am aflat că nu am obținut finanțarea afcn, moment în care ajunsesem deja intr-un punct destul de avansat cu organizarea. Mi-a fost greu să renunț la volumul de muncă de până atunci, pentru că începusem cu mult înainte. Asta din punct de vedere tehnic.

Emoțional mi-a fost mai greu. Au fost instituții care chiar au crezut în acest eveniment și ne-au oferit proiecte excelente, pe care altminteri n-aș fi putut să le fac. A cântărit mult și parteneriatul cu Teatrul Național care ne-a oferit din nou Sala Rotonda – o excelentă galerie, generoasă, ușor configurabilă pentru mai multe proiecte, situată în plin centru.

Pe de altă parte eu, structural vorbind, nu mă simt bine să bat în retragere. Am hotărât că e mai istovitoare linia moartă decât munca. Fie ea și neplătită.

În plus, acum văd, cumva îmi place cuvântul ăsta. În-că-pă-țâ-na-re are o cadență superbă, muzicală chiar, are ceva cu mersul înainte, cu sunetul unor roți dințate în mișcare. Parcă îl văd mai apropiat de perseverență și mișcare, decât de înțepenire. Nu mai zic că renunțând m-aș fi dezis de propria temă a call-ului de poster din acest an – Rezistența.

Interviul intergral aici