Ruxandra Garofeanu
1950 – 1990 –,,schimbarea la faţă” a picturii

(...) Să ne întoarcem la perioada aleasă 1950-1990. Anul înfiinţării Uniunii Artiştilor Plastici, este 1950, luna decembrie. Această instituţie, după cum spune Radu Ionescu în broşura-i consacrată, “avea să constituie contractul tacit cu puterea politică” dar, spune tot el, “trebuie subliniată continua discordanţă între îndrumările date de Partid şi creaţia artistică (…) realizată printr-o dificilă diplomaţie a UAP.”*Sub aripile, mai mult sau mai puţin protectoare, ale acestei uniuni de creaţie, se vor petrece evenimentele importante ale deceniilor 1950-1990. Era o schimbare radicală în rânduielile fostelor Sindicate ale Artelor Frumoase, aşa cum anul 1990 va duce, la rând-i, la noi mutaţii. Comisiile de îndrumare, dirijate de un zelos consilier sovietic, preconizau ,,schimbarea la faţă” a picturii (doar de acest capitol ne-am ocupat) noastre. Apăreau termenii de  „formalist”, „decadent”, imprimaţi pe fruntea celor care refuzau practicarea unui realism fotografic, de duzină. Unii artişti, lucrând cu uşile atelierului închise,  ne-au lăsat preţioase mărturii, ascunse în serviete, de pildă, pictând pentru a-şi câştiga existenţa panouri pentru protecţia muncii sau alte asemenea  năzbâtii; alţii au dat senzaţia că au muşcat din momeală, acceptând măcar un titlu la modă, continuându-şi  însă discursul în felul propriu. N-am să uit întâlnirea cu „Recolta”  lui Eugen Popa (1957-58), cu „Parcul Cotroceni”( 1957) al lui Florin Niculiu, cu „Distribuirea vinului” ( 1956) a lui Ion Bitzan, sau cu „Tunderea oilor”(începutul anilor 70) a lui Ilie Pavel. Am amintit, în fugă, câteva din descoperirile târzii, ale creaţiei lor. Au existat, ca loc de refugiu, atelierele unde  discipolii lucrau ocrotiţi de maestru sau atelierele in plein-air, cocoţate pe dealuri înalte, departe de verdictele comanditarilor şi ale şefilor uniunii, la Poiana Mărului de pildă sau la Tescani. În capitală trebuia să te fereşti până şi de ochii prietenilor. Bitzan dormea în timpul facultăţii cu un mic album de reproduceri alb-negru, după Pablo Picasso, vârât sub pernă. Dacă-l vedeau colegii ar fi fost negreşit exmatriculat. Asta se petrecea la începutul anilor 50!  Dar chiar după, aşa zisul dezgheţ, prin 1965, nu puteam, ca student la Istoria Artelor, împrumuta de la bibliotecă albumul *Radu Ionescu,Uniunea Artiştilor Plastici din România,1921,1950,2002,ed.UAP,Bucureşti,2003 despre suprarealism. Eram încă o posibilă victimă a  erorilor artei occidentale. Complicată istorie, cu mult dramatism dar şi cu multă lumină în interiorul ei. (...)

Fragment semnat de Ruxandra Garofeanu, din prefața catalogului expoziției "Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950–1990", deschisă la Biblioteca Naționala în București, publicat de Centrul Cultural Art Society în anul 2012. Concept expozițional: Ruxandra Garofeanu, Dan Hăulică, Paul Gherasim