Pentru că suntem în alegeri: un ABC politic al votului democrat.
Politica nu este despre bine şi rău ci este despre putere. Puterea în democraţie este despre negocierea intereselor şi reprezentarea lor în stat.
Cîmpul politic nu lucrează cu precepte religioase şi etice precum binele şi răul, ci se află în cîmpul justiţiei: lucrează cu legal sau ilegal.
Votul pentru un partid sau candidat, transferul de reprezentare a intereselor unui individ sau grup, este universal şi egal. Nici un vot nu este moral sau imoral, rău sau bun, superior sau inferior ci legal sau ilegal. Dacă se desfăşoară legal, el este legitim şi egal. A învinui adversarul că a votat altfel decît tine pe tot soiul de criterii „catastrofiste” şi „morale” înseamnă a ieşi din cîmpul democratic.
De ce votează un om ce votează? E greu de explicat pentru că sînt mulţi factori în joc. Dar la baza votului se află interesul şi negocierea reprezentării acestui interes. În societate, fiecare individ sau grup de indivizi pot avea interese foarte diferite. Bancherii au un interes, ţăranii şi muncitorii cu totul alt interes; clasa de mijloc un anumit interes, micii intreprinzărori alt interes ş.a.m.d. În cîmpul politic aceste interese se negocieză prin lupte politice, prin dezbateri, prin diverse forme de organizare, presiune etc. Şi în final, vot. Cine cîştigă încearcă să impună ca interese comune, universale, interesele unor grupuri restrînse, ale unor grupuri mai largi sau doar propriile interese de camarilă. La fiecare scrutin jocul o ia de la capăt. Cînd puterea produce dezechilibre prea mari între interesele diverselor grupuri, apare violenţa: proteste, răscoale, revoluţii.
Competenţa politică a cetăţeanului este foarte diversă. Însă competenţa politică nu ţine de gradul de educaţie, de cîte facultăţi ai, ci de un cumul de cunoştinţe şi experienţe practice. Educaţia te poate ajuta să ai competenţe politice, oferă mai multe şanse, dar niciodată nu garantează competenţe politice. Deseori vedem că un simplu ţăran cu opt clase are mai multă competenţă politică decît absolventul unei prestigioase şcoli occidentale.
Atîta tîmp cît votul este egal şi universal, pornim de la ideea, un soi de prezumţie politică de nevinovăţie, că fiecare cetăţean are competenţa politică în a-şi delega interesele prin vot cui decide el. A-i pune la îndoială acest drept şi acest vot este ceva profund antidemocratic.
Ce poţi face? Poţi încerca să-i oferi o alternativă la ce are. A-l dispreţui, a-l umili, sau a-l pune pe picior de inegalitate împărţind societatea în „votanţi buni” şi „votanţi răi”, nu face decît să împingă politica democratică înspre violenţă, înspre război civil politic. Adică, să faci război: războiul, cum ştim, este o politică dusă cu alte mijloace. Mijloace deloc democratice.
Politica, puterea este o luptă pentru impunerea intereselor proprii sau de grup. În democaţie se face prin negociere. Interesele sînt construite, cîştigate şi apărate în mare parte prin drepturi. Drepturile sînt nu doar politice cum deseori ni se spune, ci şi economice şi sociale. Dreptul la libera exprimare, la libera asociere, libertatea religioasă şi dreptul la vot universal sînt drepturi politice fundamentale. Însă ca ele să aibă o putere reală trebuie să fie dublate de drepturi economice şi sociale: dreptul la educaţie, sănătate, muncă, odihnă şi multe alte garanţii sociale cucerite în ultima sută de ani.
Aşa a fost cucerită pacea socială, aşa a fost cucerit statul social al bunăstării. Prin negocierea cît de cît echilibrată a acestor drepturi care ar trebui să faciliteze/permită reprezentarea intereselor tuturor grupurilor sociale. Aristocratul, burghezul, birocratul, muncitorul, țăranul au căpătat drepturi egale, au devenit cetățeni cu drepturi egale şi şi-au negociat interesele.
Toate astea le găsim în Declaraţia universală a drepturilor omului.
Iar statul a fost un garant al acestor drepturi care acum se sfarmă sub ochii noştri la presiuni imense din diverse zone dar mai ales a presiunilor colosale dinspre zona economiei. Iar unde sînt mulţi bani vin şi mulţi aliaţi. Dezechilibrele dintre interesele diverselor grupuri sunt în continuă creștere. Se nasc prăpastii adînci. Violenţa e tot mai vizibilă pornind de la exerciţiul elementar al votului: „vot greșit” versus „vot corect”. Iar această violenţă nu prevestește nimic bun.
Acesta e un ABC clasic liberal pentru amicii isterici care cred în "votul superior". Acum eşti extremist dacă-l susţii. În ce hal am ajuns. Tot eşafodul politic a luat-o rău într-o singură direcţie.
Pentru că suntem în alegeri: un ABC politic al votului democrat.
Politica nu este despre bine şi rău ci este despre putere. Puterea în democraţie este despre negocierea intereselor şi reprezentarea lor în stat.
Cîmpul politic nu lucrează cu precepte religioase şi etice precum binele şi răul, ci se află în cîmpul justiţiei: lucrează cu legal sau ilegal.
Votul pentru un partid sau candidat, transferul de reprezentare a intereselor unui individ sau grup, este universal şi egal. Nici un vot nu este moral sau imoral, rău sau bun, superior sau inferior ci legal sau ilegal. Dacă se desfăşoară legal, el este legitim şi egal. A învinui adversarul că a votat altfel decît tine pe tot soiul de criterii „catastrofiste” şi „morale” înseamnă a ieşi din cîmpul democratic.
De ce votează un om ce votează? E greu de explicat pentru că sînt mulţi factori în joc. Dar la baza votului se află interesul şi negocierea reprezentării acestui interes. În societate, fiecare individ sau grup de indivizi pot avea interese foarte diferite. Bancherii au un interes, ţăranii şi muncitorii cu totul alt interes; clasa de mijloc un anumit interes, micii intreprinzărori alt interes ş.a.m.d. În cîmpul politic aceste interese se negocieză prin lupte politice, prin dezbateri, prin diverse forme de organizare, presiune etc. Şi în final, vot. Cine cîştigă încearcă să impună ca interese comune, universale, interesele unor grupuri restrînse, ale unor grupuri mai largi sau doar propriile interese de camarilă. La fiecare scrutin jocul o ia de la capăt. Cînd puterea produce dezechilibre prea mari între interesele diverselor grupuri, apare violenţa: proteste, răscoale, revoluţii.
Competenţa politică a cetăţeanului este foarte diversă. Însă competenţa politică nu ţine de gradul de educaţie, de cîte facultăţi ai, ci de un cumul de cunoştinţe şi experienţe practice. Educaţia te poate ajuta să ai competenţe politice, oferă mai multe şanse, dar niciodată nu garantează competenţe politice. Deseori vedem că un simplu ţăran cu opt clase are mai multă competenţă politică decît absolventul unei prestigioase şcoli occidentale.
Atîta tîmp cît votul este egal şi universal, pornim de la ideea, un soi de prezumţie politică de nevinovăţie, că fiecare cetăţean are competenţa politică în a-şi delega interesele prin vot cui decide el. A-i pune la îndoială acest drept şi acest vot este ceva profund antidemocratic.
Ce poţi face? Poţi încerca să-i oferi o alternativă la ce are. A-l dispreţui, a-l umili, sau a-l pune pe picior de inegalitate împărţind societatea în „votanţi buni” şi „votanţi răi”, nu face decît să împingă politica democratică înspre violenţă, înspre război civil politic. Adică, să faci război: războiul, cum ştim, este o politică dusă cu alte mijloace. Mijloace deloc democratice.
Politica, puterea este o luptă pentru impunerea intereselor proprii sau de grup. În democaţie se face prin negociere. Interesele sînt construite, cîştigate şi apărate în mare parte prin drepturi. Drepturile sînt nu doar politice cum deseori ni se spune, ci şi economice şi sociale. Dreptul la libera exprimare, la libera asociere, libertatea religioasă şi dreptul la vot universal sînt drepturi politice fundamentale. Însă ca ele să aibă o putere reală trebuie să fie dublate de drepturi economice şi sociale: dreptul la educaţie, sănătate, muncă, odihnă şi multe alte garanţii sociale cucerite în ultima sută de ani.
Aşa a fost cucerită pacea socială, aşa a fost cucerit statul social al bunăstării. Prin negocierea cît de cît echilibrată a acestor drepturi care ar trebui să faciliteze/permită reprezentarea intereselor tuturor grupurilor sociale. Aristocratul, burghezul, birocratul, muncitorul, țăranul au căpătat drepturi egale, au devenit cetățeni cu drepturi egale şi şi-au negociat interesele.
Toate astea le găsim în Declaraţia universală a drepturilor omului.
Iar statul a fost un garant al acestor drepturi care acum se sfarmă sub ochii noştri la presiuni imense din diverse zone dar mai ales a presiunilor colosale dinspre zona economiei. Iar unde sînt mulţi bani vin şi mulţi aliaţi. Dezechilibrele dintre interesele diverselor grupuri sunt în continuă creștere. Se nasc prăpastii adînci. Violenţa e tot mai vizibilă pornind de la exerciţiul elementar al votului: „vot greșit” versus „vot corect”. Iar această violenţă nu prevestește nimic bun.
Acesta e un ABC clasic liberal pentru amicii isterici care cred în "votul superior". Acum eşti extremist dacă-l susţii. În ce hal am ajuns. Tot eşafodul politic a luat-o rău într-o singură direcţie.
Bucharest
19 October —
10 November
Bucharest
20 October —
10 November