Curator Mihai Tudoroiu
Proiect al Asociației Graphic Front
Locul Expunerii Teatrul Național București > Sala Rotonda. B-dul Nicolae Bălcescu nr. 2
Orele de vizitare 15.00 – 18.00, Luni închis
În urmă cu doi ani, o temă abordată în cadrul Bucharest Grafic Days a fost RSR & RDG – Ilustrații, layout și tipar - expoziție de cărți ilustrate, mai ales pentru copii, realizate de importanți graficieni români și est-germani, în perioada anilor ’60 – ’80.
La ediția din acest an ne-am propus să extindem și să aprofundăm cercetarea producției de ilustrație românească pe perioada de mid century (anii 50-60). Focusul va fi pe cartea ilustrată de doi cogeneri Eugen Taru [n. 1913] și Jules Perahim [n. 1914] în perioada stalinistă 1950/1955 și cum este depășit stilul realist-socialist în perioada de deschidere post 1960.
De ce cei doi? Pentru că deși sunt fideli noi linii estetice a regimului cu orientări artistice stricte și lăncieri în zona de pavoazare și propagandă, dincolo de canonul impus au maniere și perspective distincte spectaculoase de abordare a ilustrației iar unele din lucrările lor [și nu puține] fac notă discordantă față de linia oficială predicată.
Păstrând contextul istoric nu ne vom limita doar la acești doi artiști ci vom încerca să completăm evoluția spațiului figurativ din acest interval de timp cu alți colegi de generație pentru a vedea în oglindă stiluri și tehnici generale dar și personale în demersul de a puncta lucrările de referință și transformările de abordări și compoziție pentru perioada 1940-1960, insuficient în opinia noastră cercetată, prețuită sau expusă. Ne referim aici la Dem Demetrescu [n. 1903], Ioana Constantinescu și Gheorghe Labin [n. 1907], Lena Constante [n. 1909], Júlia Tollas [n. 1911] și surorile Cordescu, Florica și Marcela [n. 1913]
Cum este de asemenea un demers recuperator, selecția caută să acopere mai multe registre și să răspundă sau să clarifice parțial întrebări de nesiguranță tipic națională: am avut grafica și ilustrație, a fost multă, a fost de calitate, mai rămâne de actualitate, a fost înecată într-un stil de import, a fost doar o altă generație artistică rătăcită, a fost ilustrația pentru copii un debușeu permis și necesar pentru graficieni, rămâne totuși un nucleu consistent de lucrări care pot figura într-un tablou mai mare regional sau de alăturare cu grafica de epocă europeană?
Expunerea lor prezintă în același timp o altă oportunitate de deschidere și lărgire a interesului pentru ilustrația românească spre publicul larg care să exceadă același cerc mic de anticari, pasionați bibliofili, istorici și cercetători ai artei.
